Motto

sursa foto: www.idealphotoro.wordpress.com
Nu-ţi spun: părăseşte oraşele şi nu te mai ocupa de treburile publice!
Dimpotrivă, îţi spun: Stai în mijlocul oraşelor, ocupă-te cu treburile publice, dar fii virtuos! Vreau ca cei care trăiesc în lume să fie mai virtuoşi decât cei care populează munţii.
- Pentru ce?
- Pentru că mai mult folos aduce un om virtuos care trăieşte în lume, decât unul care trăieşte în munţi.”
NIMENI NU APRINDE FACLIE SI O PUNE SUB OBROC (Matei 5, 15).
Pentru aceasta vreau ca toate lumânările să fie puse în sfeşnice, ca să facă lumină multă. Să aprindem deci această lumină, ca să scăpăm de rătăcire pe cei care stau în întuneric.
Nu spune: am femeie, am copii, trebuie să am grijă de casă, nu mai pot să fac şi asta! De n-ai avea niciuna din aceste griji, dar dacă eşti un trândav, nu eşti de nicio ispravă! De-ai avea toate aceste griji, dar dacă eşti om vrednic, vei fi şi virtuos! Un singur lucru se cere: să ai tragere de inimă! Nimic nu te va putea împiedica: nici vârsta, nici sărăcia, nici bogăţia, nici împrejurările vieţii, nici altceva.
Au împlinit poruncile Domnului bătrâni, tineri, oameni căsătoriţi, oameni cu copii, meseriaşi, ostaşi.
Să căutăm să avem tragere de inimă!
Oricine am fi, vom putea fi virtuoşi şi vom dobândi şi bunătăţile viitoare, cu harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, si ale Tatălui şi Sfântului Duh slavă, putere şi cinste, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!”
Sfântul Ioan Gură de Aur












“Avem fiecare în faţă misiunea de a ne întâlni aproapele. Pentru asta e necesar de a privi cu scopul de a vedea şi a asculta cu scopul de a auzi. Ne sperie aceasta, căci este anevoios. Pentru că a auzi înseamna a ne lega soarta de altcineva, a vedea înseamna a ne lega soarta de altcineva. Întilnim vreun cunoscut sau vizitam pe cineva bolnav şi îl întrebăm: Ei, cum îţi mai merge?… Şi cunoscutul nostru sau bolnavul ne priveşte cu speranţă şi cu teamă: oare acest om chiar a pus o întrebare la care vrea să ştie răspunsul cu adevărat? Oare într-adevăr acest om vrea să afle şi să-şi lege soarta sa de a mea? Din priviri, din intonaţie străbat speranţa şi frica, iar acesta cel mai adesea răspunde: multumesc, binişor… Adesea ramânem satisfăcuţi de acest răspuns; răspuns care ne-a eliberat,nu ne-a atras in vâltoarea sorţii altuia, nu a solicitat participarea noastră, nu a fost rostit cuvântul în urma caruia nu mă voi mai putea întoarce cu indiferenţa de la acesta. Am văzut în ochii săi rugăminte, nădejde şi frică, dar am închis ochii şi m-am mulţumit cu răspunsul lui, iar acum sint liber; ştiu că la el e ,,binişor” şi înseamnă, probabil, că e bine. Dar ascultă vocea lui si priveşte ochii lui, vezi expresia lor şi nu vei mai putea pleca aşa, pur şi simplu… Iar dacă vei face aceasta, atunci trebuie să raspunzi; nu doar cu un cuvânt de alin, nu doar cu o faptă bună de moment, ci construind o relaţie şi intrând în vâltoarea evenimentelor, care, poate, nu vor mai avea sfirşit. Fiecare gândeşte: oare nu-mi ajunge mie amarul meu, oare nu-mi sunt suficiente grijile mele?… Sau, mai simplu, oare voi permite acestei zile, atât de liniştite şi senine dintre multe altele, să se posomorască din cauza unui cuvânt al acestui om? Da, îl iubesc, dar el imi poate distruge totul prin acel cuvânt; adâncul azuriu al cerului de primavară poate deveni dintr-odata o mohorâta, rece seară de iarna; totul va fi învăluit de ceaţă, totul se va zgribuli de frig şi bucuria se va stinge… Şi atunci ne retragem. Avem nevoie aici să cultivăm în noi foarte multă barbăţie, pentru a-l putea privi pe om în ochi, pentru a putea vedea dreptatea cuvintelor sale, a-i putea pătrunde vocea; pentru a putea auzi dreptatea sau minciuna acestor cuvinte. Şi adesea avem nevoie de foarte mult curaj pentru a-i spune: nu minţi, nu te preface, nu-mi spune că toate sunt bine – nu e adevărat; te doare sufletul, ţi-e frică, eşti singur şi nu mai crezi că prietenul tău, chiar cel mai apropiat, îţi va răspunde; ma respingi întrucât ţi-ai pierdut speranţa în compasiunea omenească… Pentru a gasi o astfel de bărbăţie e nevoie să depăşim multe – mai intii de toate, teama egoistă de a ne pune liniştea vieţii şi prosperitatea în pericol. Teama că strălucirea poate amurgi, iar bucuria se poate destrama. Gândim şi ne framântăm mereu la noi înşine, de parcă noi am fi centrul propriei noastre vieţi, ba chiar şi a celorlalţi.
Mitropolit Antonie Bloom,
Despre credinţă şi îndoială,
ed. Cathisma
îți mulțumesc sincer, chiar dacă îmi exprim acest gând tîrziu…
Hristos în mijlocul nostru.
Nu te cunosc foarte bine, dar m-a impresionat profund ceea ce faci, cu ceea ce te ocupi..
Îți doresc impliniri pentru tot ceea ce vei realiza tu..Așa să-ți ajute Dumnezeu!
Alexandra, Mioveni
buna! desi nu ne cunoastem as vrea totusi sa te rog daca se poate sa ma ajuti cu ceva..:)