25 februarie 2012 – Ciclul de conferinţe şi comemorări MARTOR 3
Să ducem credinţa mai departe, până la sfârşitul cel fără de sfârşit. Valeriu Gafencu
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părintelui nostru Mitropolit IOSIF, sâmbătă 25 februarie 2012, la Catedrala mitropolitană Sfinţii Arhangheli din Paris va continua ciclul de conferinţe comemorativeMARTOR, dedicat martirilor mărturisitori din temniţele comuniste, şi nu numai. Programul întregii zile va fi consacrat memoriei celui care a fost « sfântul închisorilor » - VALERIU GAFENCU. Înaltpreasfinţitul Iosif va deschide ziua şi va oficia parastasul de veşnică pomenire pentru Valeriu, mort în urmă cu şaizeci de ani, pe 18 februarie 1952.
Valeriu Gafencu a luptat pentru apărarea credinţei ortodoxe, fiind unul dintre studenţii care au luminatşi sfinţit închisorile comuniste.
Din cauza apartenenţei sale la mişcarea legionară, a fost condamnat ca duşman al ordinii publice în 1941, când avea doar douăzeci de ani, la 25 de ani de muncă silnică. Din 1942 până în 1948 este închis la Aiud, ultimii doi ani petrecându-i în colonia de munca de la Galda de Jos şi Unirea. Începând cu luna mai 1948 până în decembrie 1949 îl regăsim în închisoarea de la Piteşti, de unde este transferat la Văcăreşti, fiind grav bolnav de TBC. În februarie 1950 este trimis la închisoarea-sanatoriu din Târgu-Ocna, unde-şi va găsi sfârşitul.
În « lavra » Aiudului, în iunie 1943, Valeriu ne spune : « trăiesc momente mari ; cele mai mari momentedin viaţa mea ». Prin multă rugăciune primeşte lumina de la Dumnezeu ; începe « creşterea lui în Duhul», ne spune Ioan Ianolide, având neîncetată rugăciunea lui Iisus.
În mica « obşte » de la Aiud şi Galda de Jos aprofundează Sfânta Scriptură, Patericul şi primele volume din Filocalie (volume dăruite de părintele Arsenie Boca). Iar la Târgu-Ocna, Ioan Ianolide (singurul care, prin voia lui Dumnezeu, l-a însoţit pe Valeriu în toate aceste locuri de detenţie) ne face partaşi sfinţeniei lui Valeriu : « ajunsese la maturitatea duhovnicească », « era sufletul atmosferei duhovniceşti, întărindu-i pe toţi cu puterea harului ce sălăşluia în el », « era un om în care via Hristos ».
Filed under: Adevaratii mari romani, Anunturi.Evenimente, Cartile care imi plac, Conferinte, Fenomenul Pitesti, Prin fereastra temnitei, Suferintele Poporului Roman | Leave a Comment
Editura FILOS pe Facebook
-
Comentarii recente
-
Articole recente
- Conferință și lansare de carte Dan Puric „DESPRE DEMNITATE” la Pitești
- Diaspora: cealaltă Românie
- „Despre demnitate”, Dan Puric. Conferință și lansare de carte la Mioveni
- Un mare mărturisitor a plecat la Domnul: Părintele Oprea Crăciun
- Implicați-vă! Campania 2% pentru Centrul de Studii în Istorie Contemporană
- Evocare N. Steinhardt la TVR Info
- Despre credință și terorism
- Colecția Fenomenul Pitești la Editura Filos
- Tragedia spațiului carceral postbelic – Fenomenul Pitești
- Biserica ortodoxă în anii prigoanei
- „Fenomenul Piteşti după 60 de ani. Ce ne mai spune astăzi?”. București, 13 martie 2012, Librăria Bizantină
- A apărut noul număr al Revistei ROST
- Seară duhovnicească la Librăria Sophia. Invitat părintele Amfilohie de la Mănăstirea Diaconești
- 25 februarie 2012 – Ciclul de conferinţe şi comemorări MARTOR 3
- Simpozion dedicat rezistenței anticomuniste la Cluj. Grupul Raul Volchinshi
- Hram la Mioveni susținut de grupul Evloghia al Patriarhiei Romane
- Emisiunea de la + la infinit: „Arestarea unui Stareț”
- Inregistrarea dezbaterii: Recurs la Tutea
- A aparut calendarul Chipuri de marturisitori. Slujitori ai Domnului in temnitele comuniste, Editura Filos, 2011
- Exista speranta pentru bolnavii de cancer? O campanie pentru Clinica Nera
Blogroll
- ANDREEA STANCIU
- Aproape Alb – Blogul Laurei
- † DOAR ORTODOX †
- Încotro, Doamne?
- Claudiu Tarziu
- Cristian Șerban
- Cristian Stavriu\’s Blog
- Despre Taina Căsătoriei
- Glory to God for All Things
- Ideal Photo
- Ioan Usca
- LIBRĂRIE.NET
- Librăria Sophia
- Librăriile Humanitas
- Lumea Credinței
- Maria Postu
- Maria Postu – WordPress Page
- Marius Cârneală
- Memento mori!
- Paul Ghițiu
- Rafael Udriste
- Ramura inflorita
- Razvan Codrescu
- Sotir
- Tudor Chirilă
- Viaţa la ţară












No Responses Yet to “25 februarie 2012 – Ciclul de conferinţe şi comemorări MARTOR 3”